story of my life

imi amintesc de o discutie de acum cativa ani la o sueta cu prietenele legata de vise si dorinte traznite. medicul care vroia sa fie stewardesa, inginerul care vroia sa fie vanzator, militarul care vroia sa fie pensionar...si eu...care vroiam sa fiu nici mai mult nici mai putin decat AMANTA de meseire. intotdeauna am avut o fascinatie pentru metrese. mi se parea ca au cea mai usoara si frumoasa viata posibila, ca au parte doar de partile "bune" dintr-o relatie, neavand de-a face cu sosete murdare si miros de sarmale. ca sunt singurele femei puternice in umbra unui barbat, ca raman libere si independente, ca iubesc si sunt iubite patimas...
se spune sa ai grija la ce-ti doresti fiindca ai toate sansele sa ti se implineasca dorinta.
ei...eu sunt exemplul viu. mi s-a indeplinit dorinta...si nu o singura data...ci daca stau sa ma gandesc marea majoritate, si subliniez marea majoritate, a "relatiilor" mele erau "neoficiale". incepand de la primul meu prieten pana astazi, mereu am reusit sa ma bag in relatia cuiva. culmea ironiei e ca nu sunt nici pe departe fericita, nu sunt scutita de lacrimi sau de dor, de probleme sau de mizerie.chiar dimpotriva.
am incercat sa ma mint frumos.ca eu sunt cea pe primul plan, ca atata vreme cat el inseala, ea nu e destul de frumoasa sau desteapta sau capabila sa-i ofere tot ceea ce isi doreste el, din moment ce isi cauta fericirea in (patul) altei femei.
ghinion maxim!si mitul asta s-a spulberat. nu conteaza. oricat de cea mai cea e ea, barbatul o va insela. cu putin alcool bonificat cu un zambet strengar si un decolteu generos...efectul e cel scontat.
am reusit sa o "detronez" pentru cateva ore pe cea care era numita (si pe buna drepate) la femme fatale, la cat era de lipsita de cusur din orice punct de vedere. am reusit sa nimicesc toate principiile lui, oricat de sanatoase si de bine infipte erau.
toate astea pentru ce????
pentru cateva vorbe dulci soptite la ureche in bezna noptii de al caror veridicitate stau si ma indoiesc acum? nu prea inteleg de ce era nevoie de ele.mai ales cand i-am cerut si i-am oferit sinceritate. eram super indiferenta si nu eram la faza in care sa-mi pese ce loc ocup in viata lui. daca el nu era dispus sa imi lasa o "usita", eu de ce ar fi trebuit sa fiu?
si n-am fost. pana la momentul in care au venit oftaturile indelungi si promisiunile (desarte). de ce era nevoie de atata fatarnicie? oricum nu obtinea mai mult de la mine. de altfel nici nu avea ce. incetul cu incetul, dupa fiecare episod din asta din viata mea, mai pierd cate o bucatica din mine. ma minunez ....cand o sa ajung la fundul sacului????


acum stau. mai am scurte flashbackuri care in loc sa ma incante, ma calca pe nervi. sunt suparata ca dupa 10 ani tot nu mi-am invatat lectia si chiar nu stiu daca o sa o fac vreodata. imi incanta sufletul si orgoliul ca mi-am mai atins un tel, si anume de a-l seduce pe el, tel pe care l-am avut din prima clipa in care l-am vazut (tel presupus reciproc) si de a fi pentru o noapte mai presus de femeia perfecta la care viseaza orice barbat.
ma intreb cum se va uita el in oglinda si mai ales cum se va uita in ochii ei dat fiind faptul ca e prima oara cand o inseala? si oportunitati har domnului a avut cu carul. trebuia doar sa rosteasca cuvantul magic: sunt francez, am accent si am o masina 4X4 si fetele care mai de care roiau in jurul lui....nu mai avea importanta absolut nimic. nici faptul ca nu este inzestrat cu nu stiu ce calitati fizice iesite din comun, nici faptul ca are o relatie stabila si serioasa cu perfectiunea intruchipata al sexului frumos (care stau si ma gandesc acum ca se datoreaza tot aceluiasi motiv:bani cu nemiluita)...nimic.

paradoxal inca sper. sper ca imi va tarai telefonul cu un numar fantoma afisat pe display.inca sper ca nu i-a parut rau. inca sper la o continuare. happy end nu se intrevede si de asta sunt constienta, dar inca sper ca nu asta va fi finalul. ca va fi un follow up, asa cum visam amandoi, undeva unde sa fim doar noi doi, neinconjurati de oameni beti furati de lumea viselor. undeva unde putem sa scapam de ganduri interzise, zambete si priviri pe furis, ca sa ne putem comporta ca doi prieteni. nimic mai mult nimic mai putin.

toate drumurile duc la Roma...

bullshit!!!
de ce toate indicatoarele indica aceeasi directie? traiesc de 24 de ani in orasul asta amarat si parca numai acum observ (si asta la tot pasul) ca la fiece colt de strada apare un panou care indica obsedant aceeasi directie: Targu Mures.
cum au aparut peste noapte ca si ciupercile dupa ploaie sumedenia de masini cu acelasi numar de inmatriculare: V..?
cum se face ca oriunde m-as intoarce ceva imi aminteste de el?