ground zero

push the limits.
cand aveam 16 ani imi doream sa fiu de 24 de ani. sa traiesc, sa simt ca la 24 de ani. acum, la 24 de ani, am reusit sa ma reintorc la mintea si la greselile de 16. funny thing is, ca nu difereau cu prea mult probleme de atunci si acum. si nici solutiile. sa mai vorbesc de conjuncturi si de prieteni?
cu toate ca inca nu stiu daca a fost un lucru bun sau rau, m-a facut sa zambesc pentru o clipa. unele lucruri , no matter how hard you try, raman neschimbate. si asta iti da senzatia ca timpul a stat pe loc. si indiferent cat de departe ai ajuns, ai posibilitatea de go back to the rooths. sa zburzi prin iarba, sa te holbezi la stele, sa injuri printre dinti patul care scartaie si muzica care porneste la orele de amiaza multe prea matinale avand in vedere o noapte mult prea lunga. unele lucruri nu au inceput si cu atat mai putin, nu au capat.
Cornestiul si prietenii fac parte din categoria asta. Fiindca a fost o vreme in care nu prin lume imi cautam si descopeream prietenii, ci in prieteni descopeream lumea. Fericirile si tristetile. Ma descopeream pe mine insami. Si asta e sort of indesctructibil.