inca...

inca ma suna sa-mi spuna noapte buna in fiecare seara. inca ma suna daca are un apel ratat de la mine. inca mai trece pe la mine pt un sarut fugar. inca mai e dispus sa faca 30 de km sa ma vada. inca zambeste la glumele mele. inca e agitat prin preajma mea si gesticuleaza repede si violent cu mainile de s-ar parea pt cineva care ne vede de la distanta ca vorbim prin limbajul semnelor.

totodata, inca ii e frica sa-mi cunoasca prietenii. inca nu a avut curajul sau interesul de a ma invita cu el de revelion. inca e rece si distant.

pe de alta parte, deja imi aprinde tigara. deja isi cere scuze daca eu ii reprosez ca e distant. deja purtam conversatii despre siguranta si implicare.

iar eu...eu...ca si matza din shrek cand e incoltita, ma uit cu niste ochi mari la el si-l intreb daca i-am dat vreodata motive sa creada ca as avea intentia de a-mi aduna jucariile si sa plec? si nici prin capsorul asta blond nu-mi trece sa-i marturisesc ca inca...numarul lui de telefon nu e salvat in agenda de telefon. la urma urmelor la ce bun? ma astept in orice clipa la altceva, la altcineva, fie in viata lui fie in a mea, si atunci de ce sa ma mai obosesc sa salvez un numar in plus?

daca e sa o iau de-a buna, tot ce face omul asta si tot ceea ce reprezinta, ar fi nevoie de un car de inalbitor pentru a-mi scoate toate petele de pe constiinta, trecut si ...prezent.