eu stiu...

tin minte ca pe vremea cand eram in liceu, mic fiind si si prost pe deasupra, imi placea un fragment cica din scrisoarea Elisabetei a Spaniei catre Cristofor Columb:"plutesti drept inainte iar daca pamantul pe care il cauti nu exista, cu siguranta Dumnezeu il va crea dinadins pentru a-ti rasplati curajul" ...recunosc ca a trebuit sa trec la muzica din zona "artileriei grele" pentru a ma apuca de scris...incepem cu come away with me si trecem la subiect...nu pot sa iti promit nimic..as vrea sa te asigur si sa te fac sa crezi ca undeva in decembrie ne vom vedea si dupa primele momente de timorare o sa ne dam drumul la vorbe si o sa radem si o sa ne amuzam si intepam ..dar nu pot sa fac asta...stiu ca sunt capabil si pot si mi-am dat seama ca asa va fi..ca am sa ma apropiu usor de tine si am sa te iau de manuta si tu imi vei zambi smecher si o sa ma intepi cu vorbe...fara sa iti retragi insa mana dintr-a mea ;) ..dar nu pot promite asta...suntem pe nisipuri periculos de alunecatoare datorate distantei de timp si spatiu care ne desparte...de aceea prefer sa nu ma gandesc..sa nu visez....nici macar la visele alea neortodoxe pe care mi le-am interzis cu desavarsire...sper sa rezist pana la capat...te rog sa ma intelegi...imi aduci atata lumina si ma ajuti atat de mult...nu stiu cum reusesti..... cred ca si tu, la fel ca si mine, nu faci nimic spectaculos inafara de a fi tu...eu asta fac...sunt eu...nu joc niciun rol...nu as avea decat de pierdut...daca as putea sa iti dovedesc cumva asta..
daca ne-am fi cunoscut in alte vremuri si locuri ce bine era...daca..prea multi daca..daca nu eram aici..daca nu erai acolo...vrem aceleasi lucruri...afectiunea care nu imi lipseste pt ca sunt aici..e o chestie pe care o uitasem cu mult inainte sa vin aici si e legata strict de ceva anterior..dar asta e o alta poveste...imi e atat de dor sa imi fie atat de drag cineva incat sa stau cu orele sa ma uit la ea cum doarme si sa o simt cum se cuibareste fericita ca bratele mele ii ofera mai multa securitate ca si pentagonul, sa imi bat capul cautand cadourile care ii fac chiar si pt o clipa respiratia sa i se opreasca, sa imi fie dor de ea imediat ce a iesit pe usa si sa alerg dupa ea pe scari sa o iau in brate si sa ii dau o tzucatura din aia pe care sa nu o uite toata ziua...sa o fac sa uite in 5 minute de cele mai mari suparari...si cate altele....si stiu ca si tu vrei la fel...visez...visam la asta...visez sa fac toate astea pntru tine...nu pot sa spun daca apropierea asta dintre noi e buna sau rea...nu sunt un judecator...de un lucru sunt convins in ceea ce ma priveste...e sincera si curata.....printre toate visele astea din pacate atarna mult prea fragil in balanta cuvantul numit SPERANTA! dar nu uita:speranta e un lucru bun, poate unul din cele mai bune lucruri! eu sper doar sa ajung cu bine acasa si sa ma trezesc fata in fata cu tine...atat...mai departe nu vreau sa stiu..mai departe nu exista..ala e inceputul...

asta am uitat.sa sper.sa cred.in notiuni atat de abstracte si de departe de mine ca si fericirea. si acum, cand sunt la un pas de ea, ma trezesc blocata. nu o (re)cunosc. si nu stiu reactiona la ea. nici macar asa cum credea cel care imi scrisese scrisoarea asta.

eu stiu doar sa fug. la asta ma pricep cel mai bine. sa nu-mi asum responsabilitati, sa nu stau locului, sa nu astept...ci doar sa fug. spre noi orizonturi. nu neaparat mai bune. ci doar noi. sa nu apuc sa gandesc. sa nu apuc sa simt. sa nu las loc de intoarcere. eu stiu...sa plang atunci si acolo unde nu ma vede nimeni.