intre dragoste si ura e doar un singur pas.
pasul acela a fost facut. fluierand. si mi-a frant inima.
aparent sunt anumite fapte din viata unui om care nu pot fi iertate. si trecerea timpului nu va aduce intelepciune si tolerabilitate. frustrarile si ranchiuna sunt o otrava fara antidot.
imi merit porecla de vipera. si pentru prima data nu sunt mandra de ea. pentru prima data am inghitit in sec. nu am fost invitata la nunta lor. se pare ca e naiv si prematur sa cred ca 7 ani conteaza in viata unui om. e infantil sa cred ca ea va reusi vreodata sa-l schimbe si sa-l soften up a little bit.in toate privintele.
funny thing is ca in continuare ridic din umeri. vad si resimt pt a mia oara ura lui fara margini, si deduc ca la asa ura se putea ajunge decat dupa o iubire pe masura. si ma pufneste rasul! eram doar doi copii pentru numele lui dumnezeu! ma straduiesc sa-mi amintesc si sa-mi dau seama unde naiba am gresit intratat de tare? radeam cand isi tinea capul intre maini, beat si drogat, plangand pe scari, zicand ca i-am distrus viata. judecand logic e de domeniul SF. e imposibil. e ca un roman prost de sandra brown. still, here i am. numele meu nu mai e scrijelit pe peretele din camera lui. dar nici pe invitatiile de nunta nu apare.
isi imparte viata cu o alta femeie. pe care o cunosc si chiar ne indragim. and i wonder how is it possible?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu