o relatie (stabila) inseamna printre altele compromisuri si comunicare. capitole la care, din pacate, trebuie sa lucram din greu. or ,mai bine zis sa lucreze din greu, daca ma vrea in continuare langa el. nu sustin ca ar lipsi, doar ca sunt foarte slab dezvoltate la noi. si nici nu stiu de ce si la ce ma astept din partea unui pustan din punctul asta de vedere? avem lumi diferite si fire asemanatoare. incapatanati si usor malitiosi. intai vorbim si apoi le gandim ce am scos pe gura si nu invers cum ar fi normal. si vorbim fara noima si fara rost doar de dragul de a vorbi. asta sau pur si simplu nu avem subiecte comune. imi dau seama ca in multe privinte il intimdez, dar eu pur si simplu nu stiu sa fiu docila si ascultatoare. nu stiu sa nu fiu femeie care stie ce vrea si obtine ceea ce vrea. nu stiu sa nu-mi fac griji. nu stiu cum sa stau langa un om care nu ma face sa ma simt deosebita. around the clock.
stiu ca sunt exigenta. de aceea incerc sa fiu mai intelegatoare si sa las de la mine. si sa ma prefac ca nu ma raneste comportamentul lui distant de cate ori e obosit sau bolnav sau are probleme. dar e deja prea mult sa ajung sa-mi fie frica sa-l sun. sa-mi fie teama de icebergul din vocea de la telefon. trebuie sa-i las spatiul lui personal. si e damn hard.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu